top of page

Procedurile de investigare si control utilizate in cadrul inspectiilor fiscale

04 decembrie 2017


Cunoscand procedurile de investigare si control utilizate in cadrul inspectiilor fiscale, poti fi pregatit in conditii optime pentru inspectia fiscala.

Am vorbit intr-un articol trecut despre faptul ca, inainte de a incepe investigatia pe teren, mai bine zis in perioada de la transmiterea avizului de inspectie fiscala si pana la data la care se da curs acesteia, inspectorii fiscali procedeaza la analiza documentara a dosarului selectat pentru control.

Dupa finalizarea acestei etape urmeaza desfasurarea interventiilor pe teren, partea cea mai importanta a inspectiei fiscale si care are 4 abordari, respectiv:

  1. abordarea juridica

  2. abordarea economica

  3. abordarea financiara

  4. abordare contabila


1. Abordarea juridica

In cadrul operatiunilor de control fiscal, indiferent de natura societatii, se vor verifica informatiile juridice rezultate din documentele care furnizeaza elemente de identificare a contribuabililor platitori de impozite, taxe si contributii si anume:

  1. actul constitutiv al societatii;

  2. certificatul de inregistrare la Registrul Comertului care cuprinde si codul unic de inregistrare si extrase;

  3. anexe la certificatul de inregistrare pentru sediul social si sediile secundare, dupa caz, cu privire la dovada detinerii legale a spatiului;

  4. titlu de proprietate asupra imobilului unde este declarat sediul; contract de inchiriere; contract de comodat;

  5. dovada aportului;

  6. declaratia de inregistrare fiscala, reprezentand vectorul fiscal privind impozitele, taxele si contributiile datorate de contribuabil.

Documente utile in obtinerea informatiilor de natura juridica

In plus fată de documentele prezentate anterior, vor fi verificate: contractele cu furnizori si clienti, procesele verbale ale adunarii generale a asociatilor (actionarilor), ale consiliului de administratie, conducerii executive, rapoarte ale comisiei de cenzori, rapoarte de audit, alte documente.

Puncte nevralgice

  1. se au in vedere modificarile statutare cu privire la continutul acestora, existenta unor eventuale consecinte fiscale a modificarilor statutare;

  2. schimbarea totala sau partiala a activitatii;

  3. schimbarea regimului de impozitare care sa favorizeze contribuabilul in defavoarea statului;

  4. se verifica modificarea formei juridice prin aparitia unei noi persoane juridice ce conduce la modificarea regimului fiscal (eventuale fuziuni, divizari sau asocieri prin care se poate ascunde masa impozabila);

  5. analiza in timp a conducerii administrative a societatii, prin prisma administrarilor si conducerii executive, poate furniza informatii utile sub aspectul relatiilor comerciale privilegiate cu alte societati sau persoane fizice cu care acestia au fost sau se afla in legatura de interes.

2. Abordarea economica

Obiective avute in vedere sunt urmatoarele:

A. domeniul de activitate:

  1. daca activitatea principala declarata si autorizata in actul de constituire a societatii este inscrisa in certificatul de inmatriculare si este activitatea preponderenta pe care societatea o desfasoara;

  2. se verifica activitatile accesorii desfasurate si daca acestea sunt inscrise in actul de constituire sau in cereri de inscriere mentiuni la obiectul de activitate al societatii;

  3. cunoasterea activitatii contribuabilului verificat.

ATENTIE MARE! Lipsa sau declararea incompleta a activitatilor pe care societatea le desfasoară poate constitui o “scapare” cu consecinte defavorabile extrem de mari in sensul ca organele de inspectie fiscala pot proceda la confiscarea sumelor de bani si bunurilor dobandite prin savarsirea contraventiei, respectiv desfasurarea activitatilor fara a fi declarate sau autorizate (vezi art. 3 din Legea nr. 12/1990 republicata privind protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie, comert sau prestari de servicii ilicite).

B. modalitatile de comercializare, avandu-se in vedere respectarea prevederilor OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor.

  1. Din acest spectru se vor analiza toate vanzarile cu pret redus, si anume: vanzari de lichidare, vanzari de soldare, vanzari efectuate in structuri de vanzare denumite magazin de fabrica sau depozit de fabrica, vanzari promotionale, etc.

ATENTIE! Este interzis oricarui comerciant sa ofere sau sa vanda produse in pierdere,  precum si in cazul produselor aflate in pachete de servicii. Prin vanzare in pierdere, se întelege orice vanzare la un pret egal sau inferior costului de achizitie, astfel cum acesta este definit in reglementarile legale in vigoare.

  1. Deasemenea, se vor verifica si analiza de catre organele fiscale asa-numitele “practici comerciale interzise”. Nu in ultimul rand, organele de inspecție fiscala urmaresc si respectarea regulilor de comercializare a produselor si serviciilor.

Pentru a evita orice neplaceri din partea organelor fiscale, recomandam includerea acestor proceduri in Manualul de politici contabile, reglementat de Ordinul Ministerului Finantelor nr. 1802/2014.

C. personalul angajat si riscul muncii la negru: declararea unor venituri salariale mai mici decat cele efectiv platite;

D. daca domeniul de activitate in care activeaza contribuabilul verificat este in ascensiune sau in recesiune.

3. Abordarea financiara

Un rol important il are analiza privind finantarea si plasamentele financiare, respectiv a analizei fluxurilor financiare ale contribuabilului. In acest sens se urmaresc urmatoarele aspecte:

  1. se porneste de la analiza aportului la capitalul social si structura acestuia:

  2. in natura

  3. in numerar (moneda nationala sau straina);

  4. daca exista suficient capital social pentru finantarea activitatii;

  5. daca exista imprumuturi acordate de asociati/actionari si/sau terte persoane contribuabilului verificat cu justificarea provenientei acesteia;

  6. daca exista imprumuturi de la institutii de credit, termenul de acordare a acestora si daca s-a respectat destinatia pentru care au fost acordate;

  7. daca imprumuturile contractate sunt in lei sau in valuta;

  8. daca societatea are plasamente financiare la terti;

  9. daca societatea a efectuat plati in avans catre furnizori si au fost realizate in baza unor contracte.

Nexia CRG Expert este, de peste 20 de ani, partenerul de incredere al afacerii tale. Oferim servicii integrate: contabilitate, consultanță fiscala si in afaceri. In calitate de membru Nexia International, beneficiem de expertiza internationala pentru dezvoltarea afacerii tale. Contacteaza-ne si suntem deschisi sa stam de vorba.

Comments


bottom of page